Sudanul de Sud a pierdut amicalul cu SUA, dar a făcut un nou pas spre unitate
Echipa națională de baschet continuă să impresioneze și, astfel, să fie un mijloc prin care cea mai tânără țară din lume să se vindece de traumele trecutului.

Statele Unite ale Americii, marea favorită la câștigarea turneului de baschet masculin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a disputat sâmbătă, 20 iulie, penultimul amical înaintea competiției de la Paris. O2 Arena din Londra a găzduit confruntarea dintre SUA și Sudanul de Sud, iar cele două naționale au oferit un joc foarte spectaculos, încheiat cu victoria la un punct a americanilor: 101-100.
„Îmi place să fiu testat”, a spus după meci, în timp ce se îndrepta spre vestiar, LeBron James, care a marcat coșul decisiv pentru echipa sa. Superstarul lui Los Angeles Lakers a adunat 25 de puncte, 7 pase decisive și 6 recuperări, fiind cel mai bun om din angrenajul lui Steve Kerr.
James a părut a fi unul din puținii jucători ai naționalei americane care au luat duelul cu Sudanul de Sud în serios. Această țară și-a căpătat independența în 2011, în urma unui referendum, devenind cea mai tânără țară din lume. Totuși, cei 13 ani care au trecut de la data de 9 iulie, ziua în care s-a proclamat independența Sudanului de Sud, nu au fost deloc ușori.
Sudanul de Sud, cea mai tânără țară din lume, distrusă de un război civil
Țara a trecut printr-un crunt război civil, din pricina unui conflict între trupele fidele președintelui Salva Kiir și cele care îl susțineau pe vicepreședintele Riek Machar. Această încercare prin care a trecut tânăra țară africană a împiedicat dezvoltarea ei, a provocat un fenomen puternic de emigrare și a lăsat poporul într-o sărăcie cruntă.
Testul la care se referea LeBron James după meci nu se compară cu provocările prin care au trecut sudanezii în ultimele decenii. În același timp, cvadruplul campion NBA știe ce înseamnă să trăiești în sărăcie, să fii nevoit să te muți constant dintr-un loc în altul și să nu ai ce mânca. Părăsit de tatăl lui, James a fost crescut de mama sa, Gloria, în Akron, Ohio, având o copilărie foarte dificilă.
James știe ce înseamnă să îți găsești refugiul în baschet și poate că acesta este motivul pentru care a jucat atât de bine împotriva Sudanului de Sud. A înțeles că are în fața lui niște jucători cu povești de viață impresionante pentru care baschetul e mai mult decât un simplu sport – e o cale de a lăsa în urmă un trecut dureros, de a inspira o țară dezbinată și de a obține mijloacele prin care să le ofere oportunități și conaționalilor care nu au avut șansa de a părăsi țara și de a crește în orașe dezvoltate.
Poate că James și-a amintit de perioada din viața lui în care baschetul era singura lui șansă de a oferi o viață mai bună atât lui, cât și mamei lui. Poate că observând foamea cu care au evoluat Wenyen Gabriel, JT Thor sau Marial Shayok, s-a văzut pe sine în urmă cu 20-25 de ani.
Conduși de Royal Ivey, sudanezii s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris
Sudanul de Sud a izbutit o surpriză foarte plăcută la Campionatul Mondial din 2023, fiind echipa africană cu cea mai bună clasare și asigurându-și, în acest mod, calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Imediat după atingerea acestei performanțe, Royal Ivey, antrenorul principal al „The Bright Stars”, fiind întrebat dacă este cea mai bună zi a carierei sale, răspundea astfel:
„Vorbești serios? Vom merge la Jocurile Olimpice. E incredibil. În urmă cu un an, ne antrenam afară, vulturii făceau cercuri pe deasupra capurilor noastre și terenurile erau inundate. Să ajungem acum să jucăm în fața acestor fani filipinezi... Sunt în al 9-lea cer. E un sentiment minunat. Băieții muncesc foarte mult, sunt perseverenți, ascultă. Îi felicit pentru că fără ei nu am fi ajuns aici. Au făcut tot ce le-am cerut și acum culegem roadele. Trebuie să ne întoarcem la treabă, să devenim mai buni și să ducem acest „tren” mai departe, fiindcă nu se oprește aici. Vom continua să progresăm. Fanilor sudanezi vreau să le spun că suntem aici, numărul 1 în Africa, fără să ne lăudăm.”
Una de las primeras cosas que hizo fue llevar a su amigo Royal Ivey, asistente de Houston Rockets, como entrenador.
Contó Brian Windhorst en ESPN que Ivey comenzó las prácticas "en pisos de concreto y canchas al aire libre a veces inundadas".pic.twitter.com/hDPS9l7aVG — Bruno Altieri (@altieribruno) July 20, 2024
Dincolo de Ivey, principalul merit pentru performanțele acestei naționale i se cuvin lui Luol Deng, baschetbalist cu 15 sezoane în NBA, la Chicago Bulls, Cleveland Cavaliers, Miami Heat, Los Angeles Lakers și Minnesota Timberwolves. Deng este originar din Wau, însă familia lui a fugit din Sudan, din pricina Celui De-al Doilea Război Civil Sudanez, și s-a refugiat în Egipt. Mai târziu, familia Deng s-a mutat în Marea Britanie, iar Luol a obținut cetățenia, jucând pentru naționala britanică la Jocurile Olimpice din 2012.
Cu toate acestea, în 2019, Luol Deng a acceptat să devină președintele Federației de Baschet din Sudanul de Sud și a început să construiască un proiect. Într-un material publicat pe Sports Illustrated, dublul All-Star din NBA a vorbit despre provocările pe care le-a întâmpinat:
„Aveam o echipă însă nu exista infrastructură, nu existau facilități și nu exista finanțare. A trebuit să plătesc din banii mei. Mulți oameni nu înțelegeau care este scopul unei naționale de baschet. Nu au înțeles viziunea. A fost dificil să le schimb perspectiva oamenilor cu privire la modul în care au fost făcute lucrurile în trecut și să îi fac să creadă că putem realiza ceva special. Sincer, majoritatea oamenilor cu care am vorbit nu vedeau cum naționala poate fi un lucru bun în care să se implice.”
Luol Deng, dublul All-Star din NBA, a fost „creierul” din spatele naționalei africane
Deng a rămas perseverent viziunii sale, a construit în timp o echipă competitivă, l-a convins pe prietenul lui, Royal Ivey, antrenor secund la Houston Rockets, să preia banca tehnică și și-a investit fondurile proprii în infrastructura din țara natală și în cantonamente de pregătire cu jucătorii naționalei.
Mulți dintre membrii echipei au niște povești de viață impresionante. La fel ca în cazul lui Luol Deng, familia lui Wenyen Gabriel a părăsit Sudanul și s-a refugiat în Egipt, atunci când acesta avea doar două săptămâni. Nuni Omot și Khaman Maluach au trăit în tabere de refugiați: primul în Kenya și al doilea în Uganda. Familia lui Peter Jok s-a mutat și ea în Uganda, după ce tatăl și bunicul acestuia au fost uciși în războiul civil.
În cele din urmă, toți acești refugiați au ajuns în țări occidentale, în Statele Unite ale Americii, în Canada sau în Australia. Au cunoscut acolo un alt stil de viață, au făcut eforturi pentru a se adapta și, în timp, au reușit să se integreze.
În ciuda acestui confort, Gabriel, Omot, Maluach, Jok și alții au acceptat propunerea lui Deng și și-au dorit să își reprezinte țara, fiind dispuși să facă sacrificiile necesare pentru performanță. Într-o lume în care oamenii caută să își facă viața cât mai ușoară, cât mai confortabilă, să își asigure toate lucrurile de care au nevoie, jucătorii lui Royal Ivey au acceptat să plece din țările care i-au adoptat și să se antreneze în condiții precare în Sudanul de Sud și în alte locuri în care s-au organizat cantonamente de pregătire.
Baschetul este unul din puținele motive de unitate din Sudanul de Sud
Așa cum spunea Ivey, rezultatele au dat roade și „The Bright Stars” s-au calificat mai întâi la Campionatul Mondial din 2023 și apoi la Jocurile Olimpice de la Paris. „De îndată ce am ajuns acasă, toată lumea era împreună. Realizaserăm ceva de care toți erau mândri și acum toată lumea făcea parte din echipa de baschet. Ne-a adus împreună, ne-a unit. Această performanță poate schimba atât de multe vieți. Poate să aibă impact chiar și în viețile celor care nici măcar nu joacă. Iar asta înseamnă că baschetul e mai mult decât un joc”, a explicat cu multă maturitate tânărul Khaman Maluach, într-un interviu pentru The Athletic.
La un an după Campionatul Mondial, la 11 ani după intrarea în FIBA și la 13 ani după proclamarea independenței, echipa națională de baschet masculin a Sudanului de Sud a ajuns să joace împotriva Statelor Unite ale Americii, cea mai mare forță a baschetului mondial.
Iar formația construită de Luol Deng nu a făcut doar act de prezență, ci a oferit din nou o lecție de viață. Înaintea meciului, în spațiul mediatic american, și-au făcut apariția mai multe păreri ignorante, cea mai virală devenind discuția dintre Paul Pierce și Skip Bayless. Aceștia au spus în mai multe rânduri că nu înțeleg cum a ajuns Sudanul de Sud la Jocurile Olimpice, mai ales că Slovenia, echipa lui Luka Doncic, a ratat calificarea. Au mai zis că mai bine era inclusă Lituania la acest turneu și au râs de faptul că nu cunosc niciun jucător din naționala țării africane.
Această părere care caracterizează o parte din presa sportivă din Statele Unite nu a făcut altceva decât să îi ambiționeze pe jucătorii lui Royal Ivey. Încurajați de câțiva suporteri sudanezi prezenți în O2 Arena din Londra, Wenyen Gabriel, Carlik Jones și coechipierii lor au arătat un baschet de calitate, dominând prima repriză a duelului cu SUA, la finalul căreia conduceau cu 58 la 44.
Wenyen Gabriel, discurs manifest după înfrângerea la un punct cu SUA
Elevii lui Steve Kerr au revenit în repriza secundă și au recuperat deficitul, trecând la conducere după o triplă a lui Steph Curry, însă finalul nu a fost deloc ușor. JT Thor a marcat un coș spectaculos de la distanță, ducând scorul la 100-99, și a fost nevoie de o pătrundere a lui LeBron James pentru ca americanii să evite o înfrângere incredibilă.
„Sunt fericit că am putut să ne reprezentăm țara. Mulți oameni nu știu de Sudanul de Sud și astăzi am reușit să ne reprezentăm țara cu mândrie. Ne-am luptat bine și am arătat potențialul echipei noastre. Este un meci de care suntem mândri. Evident, ne doream să câștigăm, am jucat foarte bine și sunt mândru de coechipierii mei, de pasiunea și dedicarea lor. Vrem ca țara noastră să fie respectată mai mult. Noi nu avem nicio sală de baschet în Sudanul de Sud. Suntem un grup de refugiați care petrecem împreună câteva săptămâni în fiecare an și încercăm să dăm ce avem mai bun împotriva unora din cei mai buni jucători de baschet din lume. Pentru noi este mai mult decât baschet. Vrem să arătăm că baschetul din Africa se dezvoltă și că e doar o chestiune de timp până va apărea o nouă generație. Sunt milioane de oameni în țara noastră care nu sunt diferiți de noi. Am reușit să ne reprezentăm țara și să ajungem la acest nivel datorită unor oportunități, a faptului că am beneficiat de unele facilități. Eu am crescut în Statele Unite, alți coechipieri au crescut în Australia, în Canada. Aceste oportunități ne-au ajutat să putem performa la acest nivel. Am fost acasă, în Sudan, și am văzut copii care nu au oportunitățile pe care le avem noi. Am văzut băieți de peste 2.10 metri care trebuiau să meargă cu vacile la păscut sau să pescuiască pentru a face rost de mâncare. Unii nu au oportunitatea de a juca baschet. Trebuie să supraviețuiască. Cred că azi am oferit un exemplu și o ocazie pentru unitate. Suntem o țară care a trecut prin multe războaie, în fiecare an s-a vărsat mult sânge și avem nevoie de ceva care să ne unească. Trebuie să oprim mentalitatea tribalistă, să nu ne mai concentrăm pe diferențele dintre noi. Suntem o țară mică, cu doar 11 milioane de locuitori, dar astăzi am reușit să fim una. Sper ca în viitor să continuăm să fim uniți, să dezvoltăm țara și să putem spune că suntem mândri să fim din Sudanul de Sud”, a fost discursul manifest al lui Wenyen Gabriel (11 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive), noul pivot al lui Maccabi Tel Aviv.
Wenyen Gabriel with the proudest of words after South Sudan’s first-ever game against USA Basketball ???????? pic.twitter.com/NJYze9et4h — Cesare Milanti (@cesaremilanti) July 20, 2024
Sudanul de Sud a arătat încă o dată că în sport este vorba de pasiune, dedicare, voință, implicare. Drept consecință, după un meci în care au jucat superstaruri precum LeBron James, Steph Curry, Anthony Davis, Devin Booker sau Anthony Edwards, s-a vorbit mai mult de Wenyen Gabriel, Carlik Jones, Marial Shayok și JT Thor.
Nu știu dacă peste zece zile, la Jocurile Olimpice, Sudanul de Sud va reuși să ofere o replică similară Statelor Unite. Nu știu dacă noul fundaș al lui Partizan Belgrad, Carlik Jones, va mai izbuti un triple-double în fața americanilor. Nu știu dacă reprezentanta Africii va trece de o grupă cu SUA, Serbia și Puerto Rico și nici măcar dacă va câștiga un meci. Însă elevii lui Royal Ivey au câștigat susținători în întreaga lume și au devenit o inspirație.
”The Bright Stars are showing a bright future”
*foto: Twitter – NBL, South Sudan Basketball
Care este reacția ta?






