Simplitatea – ingredientul secret care îl face pe Jock Landale un baschetbalist excelent

Drumul spre NBA l-a dus la un campus în Alpii Australieni, la un colegiu în California și la echipe profesioniste din Serbia, Lituania și Australia

Jul 27, 2024 - 19:16
Aug 17, 2024 - 21:52
 0  129
Simplitatea – ingredientul secret care îl face pe Jock Landale un baschetbalist excelent

Competiția de baschet din cadrul Jocurilor Olimpice a început sâmbătă, 27 iulie, cu duelul dintre Australia și Spania, disputat pe stadionul Pierre Mauroy din Lille, în fața a 27.000 de spectatori.

Înaintea meciului, Brian Goorjian, antrenorul australienilor, le-a amintit jucătorilor săi de toate înfrângerile dureroase suferite, de-a lungul anilor, împotriva Spaniei.

La Jocurile Olimpice din 2016, grație unui double-double senzațional al lui Pau Gasol (31 de puncte, 11 recuperări), elevii lui Sergio Scariolo au câștigat finala mică a turneului cu scorul de 89 la 88, iar Australia a ratat astfel o mare oportunitate de a obține o medalie olimpică. Apoi, trei ani mai târziu, în semifinala Campionatului Mondial din 2019, Spania s-a impus cu 95 la 88 în fața Australiei, la capătul unei partide care a avut nevoie de două reprize de prelungiri. De această dată, liderul spaniolilor a fost Marc Gasol, fratele lui Pau, care a adunat 33 de puncte, șase recuperări, patru pase decisive și două capace.

Însă, la actuala ediție a Jocurilor Olimpice, Scariolo nu se mai poate baza pe frații Gasol, care s-au retras între timp. Acum titularul poziției de pivot este Willy Hernangomez, MVP-ul Campionatului European din 2022.

Australia și-a luat revanșa în fața Spaniei pentru înfrângerile dureroase din 2016 și 2019

Mesajul lui Goorjian a ajuns la baschetbaliștii australieni, care au început în forță confruntarea și apoi au gestionat foarte bine momentele mai bune ale adversarilor, izbutind să se mențină la conducere și să obțină o victorie extrem de importantă (92-80) în „grupa morții”, din care mai fac parte Grecia și Canada. Hernangomez a avut o prestație decentă (14 puncte și patru recuperări) dar a fost depășit de adversarul său direct, Jock Landale.

Pivotul lui Houston Rockets a contabilizat 20 de puncte, nouă recuperări, cinci pase decisive și a avut procentaje de 61.5% din interiorul semicercului (8/13), 100% de la distanță (1/1) și 100% de la linia de libere (1/1). Landale a fost liderul Australiei la puncte (20), recuperări (9) și eficiență (+28), depunându-și candidatura pentru formația ideală a turneului.

Cine este, însă, Jock Landale, australianul care vrea să se bată cu Nikola Jokic, Joel Embiid sau Anthony Davis pentru titlul de „cel mai bun pivot al Jocurilor Olimpice de la Paris”?

Jock Landale provine dintr-o familie de fermieri, fără legătură cu baschetul

S-a născut în 25 octombrie 1995, în Melbourne, și a absolvit liceul Geelong Grammar School din Corio, Victoria, înainte de a juca pentru Saint Mary’s Gaels, în Statele Unite.

Potrivit The Athletic, familia Landale deține, de mai bine de 150 de ani, o fermă în Deniliquin, care se transmite din generație în generație. Tatăl lui va mai avea de așteptat până să îi predea ferma acestuia, fiindcă Jock și-a găsit deocamdată menirea pe terenul de baschet.

În 1966, prințul Charles, actualul rege al Marii Britanii, a fost trimis în Australia, la un campus educațional numit Timbertop, care ținea de școala Geelong Gramar. Fondat în 1953, Timbertop presupune minim șase luni de activități intense și de provocări fizice și mentale, iar curriculumul său include multe excursii în munți, ore de schi și de canotaj și rogaining.

Jock a revenit pe terenul de baschet după un an petrecut în munți

Jumătate de secol mai târziu, urmând exemplul tatălui, bunicului și străbunicului său, Jock Landale a petrecut un an la Timbertop. „A fost brutal. Dar m-a învățat să devin independent”, a spus Jock despre cele 12 luni în care a locuit într-o cabană, fără acces la telefoane și tehnologie. „Toată ideea e că vor să te învețe să iubești activitatea fizică, să fii independent și să lucrezi în echipă în același timp”, a explicat Jock într-un interviu pentru gophnx.com.

Perioada petrecută la Timbertop s-a încheiat cu o cursă de 32 de kilometri, în care participanții trebuiau să urce și să coboare un munte în alergare. După această experiență, Landale a fost un alt om – mai disciplinat, mai dispus la efort și mai dornic să facă sport.

A revenit imediat pe terenul de baschet, deși nu mai jucase de doi ani, și a început să se antreneze cu seriozitate, nefiind deloc sigur dacă va avea un viitor în acest domeniu. Însă, munca lui a dat roade, iar Jock a primit o bursă la Colegiul Saint Mary din Moraga, California. În primii doi ani nu a izbutit să se impună așa cum și-ar fi dorit dar, după o vară în care a fost atent la nutriție și la modul în care se pregătește, a revenit în Statele Unite mult mai bun.

Media minutelor sale aproape că s-a dublat, iar statisticile sale au cunoscut un salt uriaș. Apoi, în ultimul an de la Saint Mary’s Gaels, Landale a avut medii de 21.1 puncte, 10.2 recuperări, 2.0 pase decisive și 1.0 capace. Cu toate acestea, pivotul australian nu a fost selectat în NBA, ci s-a văzut nevoit să își înceapă cariera profesionistă în Europa, la Partizan Belgrad.

Andrea Trinchieri, Saras Jasikevicius, Dean Vickerman și Gregg Popovich – primii antrenori din cariera lui Landale

În primii trei ani ca profesionist, Jock Landale a avut șansa de a lucra cu trei antrenori excelenți: Andrea Trinchieri (Partizan Belgrad), Sarunas Jasikevicius (Zalgiris Kaunas) și Dean Vickerman (Melbourne United).

„S-a concentrat și și-a dezvoltat abilitatea de a înțelege cum să gândească jocul. Asta m-a ajutat și pe mine. Nu am realizat că voi fi atât de norocos încât să joc pentru o asemenea legendă în Europa și să pot învăța de la unul dintre cei mai buni antrenori din Europa cum să îmi îndeplinesc obiectivele”, a spus Jock despre Trinchieri.

În 2021, Landale a câștigat titlul în Australia, fiind inclus în cvintetul ideal al competiției și fiind numit MVP al finalei. Evoluțiile sale excelente l-au propulsat în NBA, la San Antonio Spurs, unde a avut ocazia de a fi antrenat de un alt tehnician de top: Gregg Popovich. Iată ce a declarat Landale, într-un interviu pentru Chron, cu privire la colaborarea cu legenda lui Spurs:

„Am învățat foarte multe. Mai ales despre cum să îmi las ego-ul la o parte. Veneam din liga australiană, unde eram cel mai bun și, chiar dacă nu mă așteptam să fie ușor în NBA, credeam că va fi mai ușor. Pop m-a învățat să fiu modest, să las ego-ul la o parte și să învăț să mă integrez, pentru că acest lucru va da roade. Acesta a fost primul pas în procesul prin care am încercat să îmi simplific jocul.”

Landale: „Am învățat cum să fiu de elită în acele mici detalii care ajută o echipă să câștige”

Jock Landale a primit sub 11 minute/meci la Spurs dar a ales să își lase frustrarea la o parte și să absoarbă cât mai multe informații care să îl ajute să devină mai bun. A urmat transferul la Phoenix Suns și apoi la Houston Rockets, unde a avut medii de 4.9 puncte, 3.1 recuperări și 1.2 pase decisive în stagiunea 2023-2024. Odată cu accidentarea lui Alperen Șengun, Landale a primit mai multe oportunități de a-și demonstra valoarea și acesta nu a dezamăgit, însă starul turc este în continuare considerat viitorul lui Rockets.

„Știam că nu voi fi jucătorul care să sară peste adversari și să reușească toate acele faze spectaculoase pe care unii baschetbaliști le fac. Știam că rolul meu va fi destul de simplu așa că mi-am propus să devin excelent în a fi simplu. Am învățat cum să fiu de elită în acele mici detalii care ajută o echipă să câștige și de aceea formațiile mă consideră valoros. Am fost capabil să am o discuție reală cu mine însumi și am realizat că nu voi face lucrurile pe care le făceam în facultate așa că am continuat să muncesc la acele aspecte care m-au adus în NBA.”

O lecție impresionantă pe care o oferă Jock Landale. Frustrarea e normală, însă dacă rămâi blocat în ea, atunci nu vei reuși să treci niciodată peste dezamăgirea care vine odată cu ea. Landale a fost onest, a înțeles modul în care este văzut în prezent în NBA și a decis că va face tot ce ține de el pentru a se achita de responsabilitățile primite cât mai bine.

În același timp, sunt sigur că pivotul în vârstă de 28 de ani nu a renunțat la ambițiile sale. O dovedește chiar prestația pe care a avut-o în confruntarea cu Spania. Iar dacă va continua tot așa, probabil că lui Ime Udoka nu îi va mai fi la fel de ușor să îl lase pe bancă pe Landale.

*foto: fiba.basketball, nba.com, eurocupbasketball.com

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow