Durerea Sabrinei Voinea și cele două minute și douăzeci de secunde ale Anei Bărbosu

Tricolorele au rămas fără medalie, în ciuda unor evoluții minunate în finala de la sol din Bercy Arena.

Aug 6, 2024 - 18:35
Aug 17, 2024 - 21:47
 0  104
Durerea Sabrinei Voinea și cele două minute și douăzeci de secunde ale Anei Bărbosu

Duminică, 4 august, cu o zi înaintea finalelor de la sol și bârnă, Sabrina Voinea, cea mai promițătoare gimnastă a României, încerca să se detașeze puțin de gândurile de dinaintea celui mai important concurs al carierei așa că făcea un Instagram live în timp ce se plimba prin Satul Olimpic.

Eu tocmai căutasem numele primei gimnaste a țării noastre care a câștigat o medalie la Jocurile Olimpice și așa am ajuns la Elena Leușteanu, născută în Cernăuți și refugiată la Brașov, care a luat medalie de bronz la sol în 1956, la Melbourne. Am profitat de ocazie și i-am lăsat un comentariu Sabrinei: „În 1956, România a luat prima medalie la Jocurile Olimpice, un bronz la sol...68 de ani mai târziu se repetă istoria?”. Adolescenta de 17 ani, cu zâmbetul pe buze și o ușoară sfială, a citit comentariul și a răspuns: „De ce nu?”.

De ce nu? Răspunsul a venit într-un mod dureros pentru Sabrina Voinea

Chiar, de ce nu? Până la urmă vorbim de medaliata cu argint la sol și bârnă a ultimei ediții de campionat european, desfășurată la Rimini, la începutul lunii mai.

Debutul într-o finală olimpică nu s-a desfășurat așa cum își dorea Sabrina, care a căzut de pe bârnă, la fel ca trei din celelalte șapte concurente. Totuși, în ciuda ratărilor, gimnasta născută în Constanța și-a demonstrat calitatea și a arătat foarte multă siguranță pe anumite elemente.

Camelia, mama și antrenoarea ei, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Seoul din 1988, i-a spus: „Vreau să văd că îți revine zâmbetul pe față”. Până la finala de la sol, dorința mamei s-a îndeplinit, iar Sabrina a avut un exercițiu frumos, curat, care îi dădea speranțe la o medalie. De ce nu?

Însă, odată cu apariția notei (13.700), zâmbetul a dispărut de pe fața Sabrinei, care n-a înțeles pentru ce a fost depunctată atât de drastic. A făcut contestație, a urmat prestația lui Jordan Chiles, dar nota ei a rămas aceeași. Arbitrele au considerat că Sabrina a călcat în afara covorului și au depunctat-o cu 0.1, iar această decizie a costat-o medalia de bronz.

Când era mică și i-a spus mamei sale că vrea să-i calce pe urme și să facă gimnastică, aceasta s-a lăsat foarte greu convinsă. Chiar dacă îngrijorările sale nu au fost risipite, Camelia Voinea a cedat la insistența fiicei ei și a urmat un lung drum înspre performanță. Luni, în Bercy Arena din Paris, cele mai dureroase scenarii ale Cameliei s-au îndeplinit, iar Sabrina a fost nedreptățită, refuzându-i-se medalia de bronz.

Chiar dacă durerea este mare, după cum se vede și din primele reacții ale mamei și fiicei, sper ca vicecampioana olimpică de la Seoul să găsească resursele pentru a o ajuta pe Sabrina să continue acest drum pe care l-a ales și să o revedem, zâmbitoare, în sala de gimnastică. Și, de ce nu, pe podiumul Jocurilor Olimpice din Los Angeles?

Revelația de două minute și douăzeci de secunde a Anei Bărbosu

O finală tristă a fost și pentru Ana Bărbosu, cealaltă reprezentantă a României în concursul de sol. Gimnasta în vârstă de 18 ani nu avea mari așteptări de la această finală, însă a avut o evoluție solidă, cu o singură greșeală, și a luat tot 13.700, clasându-se deasupra Sabrinei, datorită notei mai mari la execuția exercițiului.

Inițial, Jordan Chiles, ultima participantă la această finală, a primit 13.666, iar Ana era pe poziția a treia, medaliată cu bronz. Două minute și douăzeci de secunde mai târziu, după o contestație a americancei, aceasta a primit 13.766 și a trecut pe locul al treilea, în timp ce Ana a coborât o poziție.

Două minute și douăzeci de secunde de bucurie. Două minute și douăzeci de secunde în care i-au trecut zeci de gânduri prin minte. Două minute și douăzeci de secunde în care probabil că în fața ochilor i-a trecut întreaga carieră: prima zi în sala de gimnastică, acolo unde a ajuns pentru că avea foarte multă energie, primele lecții primite de la antrenorii Daniela Trandafir și Cezar Stoica, primele concursuri, primele medalii. Poate că și-a amintit de Campionatele Europene de la Mersin din 2020, când a luat șase medalii de aur, sau de exerciții mai puțin reușite după care părinții au continuat să își arate dragostea necondiționată față de ea.

În două minute și douăzeci de secunde s-a putut gândi și la calificarea României la Jocurile Olimpice, la evoluțiile bune din etapa de calificări, la ziua aceea în care toate fetele au stat până târziu, așteptând să vadă dacă ajung în finala pe echipe. Poate i-a trecut în minte și lipsa de încredere pe care oamenii din gimnastică au manifestat-o față de tinerele gimnaste ale României.

În sfârșit, cu inima plină de bucurie, Ana a conștientizat performanța ei, importanța unei medalii pentru gimnastica românească și ce înseamnă această reușită pentru cariera ei. Au urmat câteva secunde de confuzie totală și apoi acel gest atât de real în care i s-a văzut întreaga dezamăgire: a scăpat steagul României și și-a dus mâinile la piept.

Câteva întrebări: contestația aprobată a americancei schimbă cu ceva toate gândurile care s-au succedat în mintea Anei în cele două minute și douăzeci de secunde? Este ea o gimnastă mai puțin bună? Este prestația ei mai puțin reușită? Performanța ei trebuie apreciată mai puțin doar din cauza faptului că nu a urcat pe podium?

Într-un mod paradoxal, acest moment dureros i-a oferit Anei Bărbosu două minute și douăzeci de secunde în care să își dea seama de valoarea pe care o are, de faptul că poate face exerciții foarte bune și i-a stârnit foamea de care avea nevoie pentru a continua o carieră care a început atât de frumos.

Iar această revelație poate fi mai importantă decât o recunoaștere materială. Mai târziu, când a ieșit din sală, după mai multe runde serioase de plâns, Ana a arătat multă maturitate:

„Este o zi foarte bună pentru că am reușit să fac o finală olimpică și am scos tot ce se putea din ea. Că rezultatul final nu a fost cel pe care l-am văzut prima oară, asta este a doua parte, dar trebuie să țin cu mine faptul că am făcut cea mai bună execuție a mea și că sunt locul 4 la Olimpiadă […] Sunt foarte mândră de mine, de echipa noastră de antrenori, de tot staff-ul, de cei care au avut grijă de noi”, a declarat Ana, conform Euronews, găsindu-și puterea să zâmbească.

Între timp, pagina de Instagram a Anei Bărbosu fusese deja împânzită de zeci, sute de comentarii primite de la iubitori ai gimnasticii din Brazilia, care și-au arătat admirația atât față de ea, cât și față de Sabrina Voinea. Mi-aș fi dorit ca la fel de multe comentarii să fi fost și de la fani din România. Până la urmă, așa cum spuneam într-un alt articol, avem campioni și campioane și trebuie să avem grijă de ei.

*foto: Cristian Nistor/COSR

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow